cine sunt eu

de când nu mai mâncăm carne crudă şi nu mai vânăm animale cu pietre ( deşi există excepţii) ne tot cunoaştem şi răscunoaştem pe sine. ce să zic despre mine, port tot timpul umbrela în geantă, uit tot timpul data în care mă aflu, nu îmi plac numerele şi formele geometrice cu colţuri. nu am fost niciodată curajoasă, dar am sunt încăpăţânată până la refuz, aşa că nici laşă nu am putut fi. când mă uit în oglindă îmi zic că poate am mai îmbătrânit un pic, că linia pomeţilor e din ce în ce mai ascuţită şi ochii se migdalează obosiţi. cel mai mult îmi place dimineaţa, când traversez parcul, intru în autobuz şi îmi aşez fruntea pe spătarul scaunului din faţă.oamenii vin şi pleacă, într-o înşiruire ilogică, dar care îmi face plăcere, fiindcă mi-am făcut o pasiune din a-i privi şi a inventa poveşti despre vieţile lor, probabil foarte departe de adevăr. ocupaţia mea este să le imaginez celorlalţi un destin. prin asta îmi puteţi ghici jobul.iar dorinţa mea este ca destinul pe care îl imaginez pentru ei să fie unul fezabil.

cine sunt eu e doar o formă de a te îndoi de ceea ce arată oglinda. dacă vrei să pătrunzi mai adânc, nu vei scăpa cu mintea întreagă, aşa că  mai bine aranjează-ţi cravata, pudrează-ţi nasul şi întoarce-te la masă.lasă-i pe alţii să creadă despre tine, tu trăieşti. aia eşti ce trăieşti.