sejur prelungit

şi iată că în nici două săptămâni am rezolvat să mai stau până în toamnă aici, îmbinând utilul cu plăcutul. nu, nu de Franţa m-am îndrăgostit şi nici măcar de un francez. m-am îndrăgostit de senzaţia de pe cont propriu. şi de un arab. nu o să îmi fie ruşine niciodată să recunosc, să clipesc din ochi ruşinată şi să cobor privirea când spun asta cuiva. dar nu e momentul să vorbesc acum despre asta.

mă bucur că lucrurile s-au aranjat şi pot să rămân. bineînţeles, mă întorc în ţară pentru vreo două săptâni in iunie, la sfârşit. pentru hârţogării şi din dor. de ai mei, de pisică, de prietenele mele. dacă sunt fericită aici, asta nu înseamnă ca lipsa lor nu mă doare. dar le port imaginea peste tot şi vorbesc despre ei tot timpul. aşa îi simt mai aproape.