între timp s-au mai schimbat lucrurile. după cinci ani, adică în momentul de faţă, port o rochie înflorată, hippie-orientală şi mai nou îmi place să mă plimb prin magazine. mai ales prin cele franţuze. de când sunt aici am prins două sesiuni de reduceri, dar spre deosebire de reducerile din România unde se soldează de obicei hainele care nu trec, iar cele mai faine sunt reduse cu vreo 5-10 lei, aici lucrurile nu stau deloc aşa. este redusă atât colecţia de pe sezonul respectiv ( în cazul reducerilor care tocmai s-au terminat, cea de vară, cu rochiţe, sandale, etc), cât şi cea de iarnă -primăvară din sezonul anterior. iar hainele sunt la preţuri mici şi sunt mirobolante. pe principiul îmi fac iarna car şi vara sanie, mi-am luat mai multe chestii de toamnă – iarnă, reduse de la 30-40 de euro la 8-10 euro. aşa da chilipir. oferte de genul se găsesc în magazine ca Etam, H&M, Pimkie, Cache-Cache. am mai găsit un magazin drăguţ cu haine specifice altor culturi, gen Japonia, India, Thailanda, ţările arabe. în schimb, second-uri nu prea sunt, există unele unde se vând produse de firmă gen Chanel, Dior şi există unele ca la noi, dar nu merită să îţi dai banii, sunt piese normale la fel de scumpe ca cele de la reduceri, doar că uzate. merită doar în cazul genţilor sau bijuteriilor ( am văzut un inel cu camee superb, la 15 euro, mi-a rămas gândul la el, dar am degetele ocupate:D).

Preferatul meu rămâne Etam pentru că oferă şi calitate, în comparaţie cu H&M de exemplu. În Cluj nu am intrat niciodată la Etam, cred că este doar partea de lenjerie, dar cu siguranţă o să aflu când mă întorc.

Fostele mele tricouri negre, unele încă în stare foarte bună ( unul cu Led Zeppelin şi unul cu Cobain, din Germania, care a costat vreo 20 de euro acum 4 ani şi pe care îl adoram) sunt dispusă să le donez cuiva care le-ar purta cu drag si pasiune. mi-e greu să le văd zăcând în dulap, ar trebui să îşi continue drumul prin furia concertelor…chiar dacă m-am lăsat de meserie, rock will always go on, şi clar nu în stilul Celine Dion. Vreun doritor?

dar tu nu laşi loc pentru nimeni altcineva. nici măcar un loc mic, unde să se strecoare. iar când tu nu laşi loc pentru nimeni altcineva, eu mă bucur. pentru că nu mai trebuie să mă împart în o mie de bucăţele. iar dacă o pierd, ştiu unde să o caut.

pe strada dominique ingres numărul 10? unde se intâmplă să şi locuiesc?

mie mi-e dor de căsuţele mici, de plăcinta în ler şi de ochii copiilor cu care mă jucam, în care se citea veşnic o promisiune sau o speranţă.mi-e dor de liniştea molcomă de pe chipurile bătrânilor, de vrăbiuţe, de bucătăriile de vară, de zascuscă şi de mămăligă. nu am stat la ţară, dar mi-am mai petrecut din vacanţe acolo. şi mi-e dor, pentru că nu am mai găsit nicăieri atmosfera aceea. aici în franţa ce numesc ei sate sunt oraşe în miniatură, cu trei supermarketuri şi cinci bănci, patru parcuri şi nicio căruţă. nu asta înseamnă la ţară, la bunici. o fi copilăria lor mai îndestulată, dar cu siguranţă nu mai gustoasă.

mă bucur că lucrurile s-au aranjat şi pot să rămân. bineînţeles, mă întorc în ţară pentru vreo două săptâni in iunie, la sfârşit. pentru hârţogării şi din dor. de ai mei, de pisică, de prietenele mele. dacă sunt fericită aici, asta nu înseamnă ca lipsa lor nu mă doare. dar le port imaginea peste tot şi vorbesc despre ei tot timpul. aşa îi simt mai aproape.

Iar Anais e una dintre cele mai sublime femei pe care le-am întâlnit. Prima dată am văzut-o în pauza de ţigară de la cursul de civilizaţie americană. M-a întrebat, cu o voce joasă, cât e ceasul. O săptămână mai târziu, la un festival de cinema in aer liber, acelaşi lucru. Părea uşor jenată, dar mi-a explicat că de obicei preferă să îşi lase mobilul acasă, iar ceas de mână, nu ştie ce model să aleagă. Ne-am împrietenit repede, făcând schimb de cursuri şi de cocktailuri prin băruleţele prost luminate de pe faleza Canet-ului. Băieţii din grupă se amuză strigându-ne Brazilia fiindcă amândouă ştim portugheză, suntem brunete şi ne place să dansăm oricând şi oriunde. Iar Anais a rămas pentru mine aceeaşi studentă superbă, un pic cam ciudată, care nu ştie niciodată cât e ceasul sau în ce dată suntem. Uneori se plânge că nopţile albe trec prea repede pentru că nu poate număra orele. Şi că atunci când se uită la ceasul de pe telefonul meu, e deja dimineaţă. Aşa că de demult caut un ceas pentru ea. Dar e greu. Pentru o femeie în acelaşi timp simplă şi care te lasă gură cască cam greu. Cînd am văzut concursul m-am gândit la ea şi am intrat pe site. Am găsit asta. Şi ar completa-o de minune. Imaginaţi-vă o femeie înaltă, de tip mediteranean, cu talia fină, piept rotund, purtând o cămaşă albă, cambrată, o pereche de blugi negri ţigaretă şi o pereche de sandale  de aceeaşi culoare, iar pe încheietură ceasul respectiv. Subţire, elegant, clasic. Exact ca ea. Mâine o să îi arăt modelul. Şi sper să fie de acord cu mine.

În ceea ce priveşte concursul, ştiu că e premiul e un ceas bărbătesc. Şi mi se pare corect, dacă am scris despre o femeie premiul meu ar merge la un bărbat.cu atitudine, pentru şi mai multă atitudine. ca să ştie la ce oră să se întoarcă acasă, ca să nu mă mai supăr ca de obicei.

pentru concurs visurat.ro aici găsiţi detalii.

lait

entier

poids net: 200 g

puţină ciocolată albă pentru o noapte la fel. am de pregătit o dizertaţie pentru cursul de cinema, dar nu am nici chef, nici resurse. se pare că francezii nu au scris nicio carte despre cinematografia românească. sau poate o fi apărut acum, de la Mungiu şi Nemescu încoace. aud soneria interfonului din camera vecină. şi mi-e greu să mă concentrez, mi-e lene.

prefer să mă sprijin de pervaz. de la etajul 3 vâd bine canigou-ul când nu e ceaţă. chiar şi noaptea îi poţi ghici silueta, undeva în spatele palmierilor. mai am o lună şi un pic şi mă întorc. de ce plecările sunt tot timpul atât de dureroase? doar ştiam când am plecat în iarnă că e o călătorie cu aller-retour.

am prea mult fum în cameră şi prea multă amărăciune în unele gânduri. e ca una din zilele alea la mare, sub cerul puternic innorat. când nici măcar nu mai asculţi pescăruşii. sau valurile. şi totuşi sunt mai fericită ca oricând. am toata motivele, momentan însă nu şi contextul. mai vedem la noapte.

cine sunt eu e doar o formă de a te îndoi de ceea ce arată oglinda. dacă vrei să pătrunzi mai adânc, nu vei scăpa cu mintea întreagă, aşa că  mai bine aranjează-ţi cravata, pudrează-ţi nasul şi întoarce-te la masă.lasă-i pe alţii să creadă despre tine, tu trăieşti. aia eşti ce trăieşti.

plătesc la casă şi mă privesc prin uşa magazinului care se deschide automat şi care îmi aduce aminte într-un fel de o femeie uşoară. magazinele specializate pe ceva anume sunt mult mai selective. supermarketul inseamnă de toate pentru toţi şi nu e asta şi definiţia bordelului? la fel cum într-un bordel atât clienţii cât şi ele sunt dureros de singure, aşa şi într-un supermarket  ne aflăm în faţa a sutor de produse ce ni se pun pe tavă, pe bani puţini. prostituţia începe din reclame. prostituţia intră în casa de marcat.

dar nu sunt încă lămurită care e curva: producătorul, vânzătorul, copy writerul sau clientul? asta ca temă de casă.